Păi, să ne gândim aşa puţin: dacă nu ar fi Facebook, de ce ne-am mai poza atât în fiecare colţ în care ne aflăm? Ca să le avem ca amintire? În niciun caz. Nu avem de ce să ne amintim de poza făcută în cimitir sau în baie, nici de acea poză făcută la sâni, muşchi sau fund. Acestea sunt făcute ca să "moară fetele când mă vad", "să vadă fostul ce a pierdut" sau "să agăţ şi eu pe cineva".
Dar ce ţi se pare lăudăros că te pozezi în băile de la toate cluburile sau toate restaurantele? Să ştim noi că ai fost acolo? Alt loc mai drăguţ nu ai găsit? Cum ar fi pe sub masă, sub scaun, puţin mai frumos.
Sau, de ce ne-ar interesa pe noi oare fundul tău? (pe care unele nu-l au, dar, ca prin magie, în poză apare!) Da, înţeleg, să faci o poză cu spatele, dar măcar să ţi se vadă şi faţa, nu o poză doar cu fundul tău. Chiar e neinteresant, crede-mă!
Muşchii tăi, corpul bine lucrat la sală? La fel de neinteresant. Te poţi "umfla în pene" când te enervezi, dar nu ne ace nouă neplăcerea să te vedem.
Altă întrebare: de ce plângi sau eşti supărat/ă când faci o poză? Să vedem noi că suferi? Pentru a nu ştiu câta oară : neinteresant!
În fine, am terminat cu pozele, toate - modificate, toţi - PERFECŢI.
Acum să trecem la subiectul RELAŢII: toată lumea are una, serioasă sau neserioasă (complicată). Azi vezi totul frumos, fără probleme, ca în paradis, "te iubesc viaţa mea/ sufletul meu/ inima mea" ( şi alte apelative zaharoase), poze, săruturi, îmbrăţişări şî mâine totul dispare. Se şterge cu buretele. Apare noua stare: "Singur/ ă", pozele dispar, culmea, nici "prieteni" pe Facebook nu mai sunt. Sunt morţi unul pentru celălalt. Dar viaţa nu se termină pe Facebook. Se mai văd din întâmplare pe stradă (căci avem şi o viaţă reală, pentru cine a uitat) şi ce realizezi? Ea/el care posta ieri statusuri şi melodii triste, azi "s-a împrietenit" iar cu el/ea şi brusc apar iar relaţia, pozele, "iubirea mea", "îngeraşul meu". Şi totul e bine când se termină cu bine. Dar nu ţine mult şi la prima ceartă, iar sunt singuri. Ne jucăm cu viaţa noastră pe Facebook.
Dar ce să mai zicem de relaţiile complicate? El/ea este "Într-o relaţie complicată". Oare cu cine? Singur/ă? Sau cu iubita/iubitul altuia/alteia? Sigur, că aşa doar n-ar fi complicată. Încurcate sunt căile Domnului. Oare interesează pe cineva şi lucrul ăsta? Că eşti tu într-o relaţie complicată (care defapt nu este o relaţie, ci un vis)? Nu te mai face de râs singur/ă. Laudă-te dacă ai iubit/ă sau mai bine abţine-te!
Un alt lucru care mă amuză sunt citatele filozofice (care mai sunt şi scrise incorect deseori), statusurile triste care cică ar trebui să fie citite de fostul/fosta, de duşmanul/duşmanca, dar pe ei prea puţin îi afectează aparenta ta "durere". "Durerea" asta falsă te dă de gol că eşti disperată/ă după cineva cu care ai vrea să vorbeşti dar n-ai cum. Ce să mai spun de celebrele videoclipuri de pe Youtube? Toate triste, cu un anumit mesaj care aştepţi să ajungă la acel cineva, dar problema e că ele nu ajung.
Degeaba încerci să "ataci" lumea prin statusuri, să transmiţi mesaje fostului/fostei prin videoclipuri, să îţi schimbi starea relaţiei săptămânal ( o relaţie cu tine ), să postezi poze din oră în oră doar pentru nişte amărâte de like-uri. Nu mai ai nici o picătură de intimitate, pui totul pe tavă pe Facebook. Stai închis între patru pereţi şi scri totul ca într-un jurnal, dar public.
Viaţa ta nu e aici, pe Facebook, ci ai una reală, care merită trăită din plin, fără să ţii cont de părerea celorlalţi!