miercuri, 7 august 2013

La ce e bun bicarbonatul de sodiu ?

  Bicarbonatul de sodiu este extrem de folositor în bucătărie şi a dovedit calităţi miraculoase şi la curăţenia generală.Acesta este însă şi un ajutor de încredere în îngrijirea pielii şi a unghiilor.




   Bicarbonatul de sodiu este unul dintre cele mai ieftine produse cosmetice care poate să redea vitalitatea pielii şi să lupte împotriva acneei.Ai puncte negre?Tot bicarbonatul de sodiu te scapă de ele, asa că nu trebuie să-ţi lipsească din casă.
  
 Iată câteva dintre beneficiile acestui produs "miraculos":

1. Spală şi tonifiază
   În fiecare dimineaţă, după ce te speli pe faţă cu apă caldă, aplică, cu mişcări circulare, o pastă formată din două linguriţe de bicarbonat şi o linguriţă de apă caldă, apoi îndepărteaz-o tot cu apă caldă.Vei observa că tenul e mai curat şi luminos.

2. Exfoliază
    Adaugă în loţiunea ta demachiantă o lingură de bicarbonat de sodiu şi masează uşor faţa.Dacă ai tenul gras, adaugă şi două linguriţe de ovăz, deoarece acesta lasă faţa netedă.

3. Îngrijeşte unghiile
   Înainte să-ţi aplici lacul de unghii, scufundă pensula în bicarbonat de sodiu şi puţină apă şi aplică pe unghii pentru a asigura o curăţare eficientă.

4. În cazul in care te-a înţepat o insectă, poţi aplica pe zona afectată pasta obţinută din 3 linguriţe de bicarbonat de sodiu şi una de apă. Va trebui să repeţi operaţiunea de mai multe ori pe zi. 

5. Bicarbonatul de sodiu te ajută şi în cazul în care ai buzele crăpate, situaţie în care poţi aplica pasta pe acestea.

6. Poţi adăuga puţin bicarbonat şi peste şampon, acesta ajutând la o mai bună curăţare a părului.

7. Bicarbonatul de sodiu, în apă, te  ajută să neutralizezi mirosurile neplăcute atunci când îţi îngrijeşti picioarele.

8. Albeşte dinţii - 
Înainte de periajul dentar, pune câteva grame de bicarbonat pe periuţa de dinţi şi freacă uşor.  În timp, vei observa că dantura ta va deveni mai albă.

9. Ameliorează arsurile stomacale - bicarbonatul de sodiu ajută la îndepărtarea arsurilor stomacale. De asemenea, elimină senzaţia de balonare. Pune o linguriţă de bicarbonat într-un pahar cu apă şi bea amestecul rezultat. 

10. Îndepărtează mirosul de transpiraţie - se tamponează zona axilelor cu o soluţie din bicarbonat de sodiu şi apă. Această formulă poate înlocui cu succes deodorantele obişnuite, fiind un mod natural de a scăpa de mirosul urât de transpiraţie, fără riscuri pentru sănătate. 

    Bicarbonatul de sodiu are atât de multe întrebuinţări, încât nu trebuie să-ţi lipsească din casă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu